După ninsoare, ger și gheață, pe străzile orașelor apare un alt pericol: țurțurii formați la streșinile clădirilor și pe aparatele de aer condiționat. Aceștia pot pune în pericol trecătorii și pot provoca pagube, inclusiv dacă se desprind și cad peste autoturismele parcate lângă clădiri, transmite tvrmoldova.md.
„O plimbare prin oraș sau chiar prin curtea blocului poate deveni periculoasă dacă nu suntem atenți la țurțurii care se formează în această perioadă… Specialiștii le recomandă oamenilor să dea dovadă de prudență și, pe cât posibil, să păstreze distanța față de clădiri”, relatează jurnalista Ana Neamțu, potrivit sursei citate.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți, deoarece țurțurii se pot desprinde în orice moment. Riscul îi vizează și pe șoferii care își lasă mașinile parcate lângă marginea acoperișurilor.
Totodată, administratorii clădirilor au obligația de a curăța streșinile, iar atunci când nu reușesc, sunt îndemnați să apeleze la servicii specializate.
„Îndemnăm oamenii să fie foarte atenți, să aleagă altă parte a drumului pentru a nu se expune riscului… iar cei care gestionează fondurile locative, clădirile administrative să aibă grijă să curețe acești țurțuri… Un avertisment și pentru oamenii care au în grijă minori: să le explice copiilor să fie foarte atenți, să-i monitorizeze, să-i însoțească”, a declarat Liliana Pușcașu, ofițer de presă al IGSU.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile vremea se va încălzi: noaptea se vor înregistra până la -2°C, iar ziua temperaturile vor oscila între 0 și +2°C.