Trump spune că Putin „l-a dezamăgit”, recunoscând că războiul din Ucraina este mai greu de rezolvat decât credea

18/09/2025 -20:20

Președintele american Donald Trump a discutat joi cu prim-ministrul britanic Keir Starmer la reședința rurală a acestuia de la Chequers, în a doua zi a vizitei sale în Regatul Unit, fastul regal lăsând loc negocierilor comerciale sau diplomatice sensibile, de la Ucraina la Gaza, scriu AFP, CNN și The Guardian, citate de Hotnews. Într-o conferință de presă comună, cei doi lideri au anunțat că SUA și Marea Britanie „și-au reînnoit relația specială pentru o nouă eră”.

Președintele american Donald Trump participă la o conferință de presă comună cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, la Chequers, lângă Aylesbury, Anglia, pe 18 septembrie 2025. FOTO: Evan Vucci / AP / Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în cadrul conferinței că omologul său rus, Vladimir Putin, „l-a dezamăgit” în încercările sale de a media sfârșitul conflictului din Ucraina, oferind astfel o evaluare neașteptat de sinceră și pesimistă a eforturilor liderului american de până acum.

„Conflictul pe care îl consideram cel mai ușor de rezolvat era cel în care este implicat președintele (Vladimir) Putin, datorită relației mele cu acesta”, a spus Trump, după ce a enumerat războaiele despre care a afirmat că a reușit să le rezolve cu mai mult succes.

„M-a dezamăgit. M-a dezamăgit cu adevărat”, a continuat Trump.

„Urma să fie (rezolvat războiul dintre) Rusia și Ucraina, dar vom vedea cum se va termina. Dar s-a dovedit a fi (mult mai greu) – am crezut că ar putea fi printre cele mai ușoare din grup”, a adăugat președintele american.

Seria de summituri cu miză mare desfășurate luna trecută – cu Putin în Alaska și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și o serie de lideri europeni la Casa Albă – pare să fi contribuit foarte puțin la avansarea negocierilor pentru încheierea războiului.

Trump a spus joi că va avea succes în cele din urmă.

„Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord, dar în război nu se știe niciodată”, a precizat el. „Războiul este altceva. Se întâmplă lucruri care sunt exact opuse celor pe care le credeai. Credeai că va fi ușor sau greu, iar în final se dovedește a fi exact invers”, a explicat liderul de la Casa Albă.

Starmer salută „noua eră a relației speciale” dintre cele două țări

În deschiderea conferinței de presă, prim-ministrul Keir Starmer a lăudat legăturile istorice dintre Marea Britanie și Statele Unite, adăugând că ambele țări sunt „gata să definească împreună acest secol”.

„Am reînnoit relația specială pentru o nouă eră”, a declarat Starmer.

„Regatul Unit și Statele Unite stau împreună, ca parteneri principali în domeniul apărării, parteneri principali în comerț, iar prin acordul revoluționar pe care l-am încheiat în luna mai și prin acordul pe care tocmai l-am semnat în această după-amiază, ne confirmăm statutul de parteneri principali în domeniul științei și tehnologiei, gata să definim împreună acest secol”, a declarat Starmer.

Starmer: Atacurile lui Putin asupra Ucrainei „nu sunt acțiunile cuiva care dorește pacea”

Premierul britanic a subliniat apoi că atacurile continue ale Rusiei asupra Ucrainei demonstrează că președintele Vladimir Putin nu este interesat de pace.

„În ultimele zile, Putin și-a arătat adevărata față – lansând cel mai mare atac de la începutul invaziei, cu și mai multă vărsare de sânge, și mai mulți nevinovați uciși și încălcări fără precedent ale spațiului aerian al NATO”, a spus Starmer, referindu-se la dronele rusești care au intrat săptămâna trecută în spațiul aerian al Poloniei.

„Acestea nu sunt acțiunile cuiva care dorește pacea”, a adăugat el.

Starmer a precizat că el și președintele Donald Trump au discutat despre cum să „crească presiunea asupra lui Putin pentru a-l determina să accepte un acord de pace durabil”.

În ciuda optimismului că Putin ar fi de acord cu un acord de pace cu Ucraina, după summitul său cu Trump din Alaska desfășurat luna trecută, președintele rus și-a intensificat de atunci atacurile asupra Ucrainei.