Trei moldoveni au murit, într-un grav accident în România, după ce o mașină și un TIR s-au ciocnit violent

28/11/2024 -16:44
Imagine

Trei persoane din Republica Moldova au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent într-un TIR, scrie jurnal.md.

Accidentul s-a produs astăzi, pe DN26, la Foltești în județul Galați din România. Potrivit presei române, ambele vehicule implicate sunt din Republica Moldova.

Impactul a fost atât de violent, încât una din victime a fost aruncată din autoturism și proiectată într-un șanț de pe marginea șoselei.

Alte două persoane încarcerate au fost scoase dintre fiarele mașinii. S-au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, nu au dat rezultat.

Poliția Rutieră Galați face cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.