Transportul electric și hibrid, tot mai prezent în Republica Moldova: peste 72.600 de vehicule înregistrate în ultimii opt ani

01/08/2025 -17:51
Imagine

Republica Moldova înregistrează un avans semnificativ în domeniul transportului ecologic. Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), pe baza datelor Agenției Servicii Publice, între 2018 și iunie 2025 au fost înregistrate peste 72.600 de mijloace de transport electrice și hibride.

Tendința ascendentă din acest an confirmă interesul crescut pentru mobilitatea sustenabilă, cu efecte directe asupra reducerii emisiilor de carbon și îmbunătățirii calității vieții pentru toți participanții la trafic. Unul dintre obiectivele majore ale CNED este promovarea transportului eficient energetic și ecologic, contribuind la diminuarea consumului de carburanți și a poluării.

Creșterea numărului de vehicule electrice și hibride reflectă nu doar schimbarea preferințelor consumatorilor, ci și dezvoltarea infrastructurii necesare și accesibilitatea tot mai bună a acestor tehnologii pe piața locală. Statul susține acest proces prin scutiri de taxe, subvenții pentru stații de încărcare și extinderea liniilor de transport public electric.

CNED subliniază că această evoluție este esențială pentru atingerea obiectivelor naționale de mediu și integrarea Republicii Moldova în trendurile europene privind mobilitatea verde.