Transportatorii auto insistă ca Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) să răspundă punctual revendicărilor înaintate la ultimele proteste din capitală. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a transmis un nou demers către MIDR, solicitând o poziție clară, soluții concrete pentru fiecare problemă expusă anterior și eliminarea contradicțiilor dintre declarațiile ministerului și cele ale altor autorități, transmite Moldova1.
Printre principalele nemulțumiri se numără metodologia de calcul al tarifelor, implementarea sistemelor „e-bilet” și „e-gps”, dar și asigurarea condițiilor pentru transportarea persoanelor cu nevoi speciale. APOTA propune ca ministerul să ofere un răspuns oficial în scris sau să organizeze o ședință comună în termen de o săptămână. În funcție de reacția autorităților, transportatorii ar putea decide declanșarea unor noi proteste.
„Cerem ca MIDR să vină către transportatori cu o poziție clarificată ce să elimine contradicțiile și să conțină soluție la fiecare problemă invocată”, se arată în demersul APOTA.
Anterior, transportatorii au organizat trei manifestații: în Piața Marii Adunări Naționale, la sediul Delegației Uniunii Europene în Moldova și la Asociația Națională de Transport Auto.
Autoritățile afirmă că rămân deschise dialogului, dar subliniază necesitatea modernizării parcului de vehicule. „Nu ne aflăm pe două baricade diferite, ci pe aceeași baricadă – cea de a asigura condiții confortabile și bune oamenilor acestei țări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
VEZI ARTICOLE