Tragedie la Cotiujenii Mici: Băiatul dispărut, Anatolie Fedoruța, găsit fără viață în pădure, după ce a revenit acasă din Anglia

02/09/2025 -07:49
Imagine

Cazul dispariției tânărului Anatolie Fedoruța, fiul primarului din satul Cotiujenii Mici, s-a încheiat tragic. După mai bine de două săptămâni de căutări disperate, băiatul a fost găsit spânzurat, sâmbătă, într-o pădure din apropierea satului Ivancea. Se bănuiește că tânărul a fost omorât, apoi spânzurat.

Deocamdată polițiștii nu au oferit o versiune, ce s-ar fi întamplat.

Descoperirea a fost făcută de un pădurar, iar la fața locului au fost găsite actele de identitate și telefonul mobil al tânărului, însă fără bani.

Anatolie, care muncea de mai mult timp în Anglia, a revenit în țară pe 11 august, dorind să le facă o surpriză părinților săi. Potrivit apropiaților, el nu a anunțat pe nimeni despre sosirea sa, sperând să le aducă o bucurie neașteptată. Ultima dată, a fost văzut urcând într-un troleibuz de la aeroport spre Chișinău, după care a dispărut fără urmă.

Familia și rudele au lansat un apel public, cerând ajutorul tuturor celor care ar fi putut să-l vadă sau să aibă informații relevante, însă, din păcate, speranțele s-au năruit odată cu descoperirea tragică.