SUA reiau anumite livrări de arme către Ucraina, după o scurtă suspendare

10/07/2025 -16:08
Imagine

Statele Unite au reluat livrările de obuze de artilerie și rachete ghidate GMLRS către Ucraina, conform unor oficiali americani citați de Reuters. Decizia vine la doar câteva zile după ce administrația președintelui Donald Trump a suspendat temporar livrarea unor arme considerate esențiale pentru apărarea Ucrainei.

Foto: Profimedia

Suspendarea de săptămâna trecută ar fi avut legătură cu îngrijorările privind diminuarea stocurilor militare americane. Ulterior, președintele Trump a declarat că nu știe cine a ordonat oprirea livrărilor și a promis că va trimite mai multe arme defensive pentru a sprijini Ucraina în fața intensificării atacurilor rusești.

În prezent, Kievul primește obuze de 155 mm și rachete GMLRS, însă oficialii americani nu au precizat numărul exact de arme furnizate și nici dacă livrările au fost deja finalizate. De asemenea, nu este clar dacă SUA vor relua și alte tipuri de transporturi militare.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a dispus extinderea contactelor cu Statele Unite pentru a asigura livrări suplimentare de echipamente militare, cu accent pe apărarea antiaeriană. Trump a menționat că ia în considerare trimiterea de sisteme de apărare aeriană Patriot, dar nu a oferit un termen clar.

Transportul suspendat anterior includea 30 de rachete Patriot, 8.500 de proiectile de artilerie de 155 mm, peste 250 de rachete de precizie GMLRS și 142 de rachete aer-sol Hellfire. Kievul subliniază că are nevoie urgentă de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană pentru a contracara atacurile cu drone și rachete lansate de Rusia, în contextul războiului început în 2022.