Interpreta se retrage pentru o perioadă din lumea mondenă. Aceasta vrea să-și revină după atacurile de panică și depresia de care suferă.
Selena Gomez, în vârstă de 24 de ani, a dat publicităţii un comunicat de presă prin care a anunţat această decizie, marţi, la jumătatea turneului ei mondial ”Revival” şi la aproximativ un an şi jumătate după ce a anunţat că a fost diagnosticată cu lupus.Lupus este o boală autoimună care poate să producă vătămări în orice parte a corpului şi care afectează peste 1,5 milioane de americani, potrivit Lupus Foundation of America.Nu este foarte clar deocamdată când va începe pauza în carieră a artistei şi ce se va întâmpla cu restul concertelor din turneul ei mondial, programate în Europa şi America de Sud, până la sfârşitul anului 2016, scrie eva.ro.[blockquote-quoted]”Am descoperit că anxietatea, atacurile de panică şi depresia pot fi efecte secundare ale lupusului, o boală care generează şi aşa destul de multe complicaţii”, a spus Selena Gomez. ”Vreau să fiu pro-activă şi să mă concentrez pe menţinerea stării de sănătate şi a fericirii mele şi am decis că cea mai bună soluţie pentru mine este să iau o pauză în carieră”, a adăugat artista, fostă vedetă a postului Disney Channel.[/blockquote-quoted]Selena Gomez a anunţat această decizie la aproximativ două săptămâni după o ceartă pe reţelele de socializare cu fostul ei iubit, cântăreţul Justin Bieber, după ce starul canadian a publicat pe contul lui de Instagram imagini cu noua lui iubită, Sofia Richie.