Xenia Deli, însărcinată în 6 luni, transmite un mesaj sincer despre aparențele din social media

21/07/2025 -16:50
Imagine

Modelul internațional Xenia Deli, însărcinată în șase luni, a publicat recent o fotografie care a stârnit multe reacții și reflecții în online. În imagine, chipul ei este acoperit aproape complet de o pălărie uriașă. Fără zâmbete, fără filtre, fără poziții studiate – doar o femeie însărcinată și un mesaj profund despre cum alegem să ne prezentăm în fața lumii.

„Această fotografie e o metaforă. Jumătate din corp e ascuns de pălărie. Fața nu se vede. Nu există zâmbete, poziții studiate sau filtre. Pălăria e acel «totul e bine» pe care îl afișăm online, chiar și când în interior ne clătinăm – la propriu și la figurat”, a transmis Xenia Deli.

Modelul originar din Republica Moldova, cunoscută pentru aparițiile sale în campanii de lux și reviste internaționale, a ales să arate o altă față a rețelelor sociale – una în care vulnerabilitatea și sinceritatea sunt mai importante decât perfecțiunea afișată.

„Arătăm doar o parte. Partea care place. Care creează impresie. Iar restul rămâne în afara cadrului. De multe ori – chiar ce e mai important”, mai spune ea.

Mesajul Xeniei a fost primit cu multă empatie de urmăritorii ei, mai ales de femeile care trec prin sarcină sau momente sensibile și care simt presiunea constantă de a afișa o viață „perfectă” pe rețelele sociale.