Tricolorul Moldovei, pe scena mondială a boxului: omul din umbra campionului Oleksandr Usyk

27/07/2025 -09:11
Imagine

Un detaliu emoționant a atras atenția în timpul galei de box Usyk vs Dubois 2, desfășurată pe stadionul Wembley din Londra: tricolorul Republicii Moldova purtat cu mândrie de Marcel Stepuleac, șeful echipei de securitate a campionului mondial Oleksandr Usyk.

În mijlocul unui eveniment urmărit de milioane de fani din întreaga lume, un moldovean veghea din umbră siguranța celui mai titrat boxer la categoria grea. Usyk l-a învins pe Daniel Dubois în runda a cincea, redevenind campion mondial, iar pentru Moldova, momentul a căpătat o semnificație aparte prin prezența lui Stepuleac în staff-ul sportivului ucrainean.

Potrivit declarațiilor făcute pentru Știri.md, Marcel Stepuleac își amintește cu emoție începutul acestei colaborări:

„În urmă cu câțiva ani, am primit un apel de la un agent de fotbal din Ucraina care m-a rugat să asigur paza unui sportiv. Nu știam despre cine e vorba. Când am văzut biletul și am citit numele Oleksandr Usyk, am rămas fără cuvinte. Eu, care am practicat sporturi de contact, știam exact cine este.”

Inițial, totul părea a fi un angajament de scurtă durată. Însă colaborarea cu Usyk s-a transformat rapid într-un parteneriat de încredere pe termen lung. Moldoveanul a ajuns nu doar să asigure securitatea campionului, ci și să se antreneze cot la cot cu echipa acestuia.

„Usyk e un om care, dacă ar vrea, și-ar putea asigura singur paza. Dar a ajuns într-un punct în care are nevoie de liniște, de timp pentru familie. Noi suntem acolo pentru a-i oferi spațiul și confortul necesar.”

Prezența tricolorului moldovenesc în cornerul campionului mondial a stârnit valuri de reacții printre internauții din Republica Moldova, care au văzut în acest gest o dovadă de mândrie națională.

Oleksandr Usyk a devenit pentru a doua oară campion mondial la categoria grea, după victoria spectaculoasă împotriva britanicului Daniel Dubois, în cadrul meciului organizat pe celebrul stadion Wembley din Londra.