Primăria Chișinău informează că, în perioada 21–28 iunie 2025, circulația rutieră pe podul de pe strada Mihai Viteazul, aflat în reparații, va fi deviată provizoriu pe partea stângă, în direcția sectorului Râșcani.
Începând cu 29 iunie, traficul va fi reorganizat pe patru benzi, câte două pe fiecare sens, iar zona de lucru va rămâne delimitată pe banda extremă dreaptă, tot pe sensul spre Râșcani, potrivit Știri.md.
Autoritățile municipale solicită șoferilor să fie înțelegători față de disconfortul temporar și prezintă scuze pentru eventualele neplăceri cauzate în trafic.