Platforma Telegram răspunde dur după ce deputatul PAS, Radu Marian, a anunțat că renunță la aplicație, invocând riscuri de securitate și posibile legături cu serviciile speciale rusești (FSB), scriu cei de la omniapres.md.
Remi Vaughn, reprezentant al Telegram, a transmis pentru Omniapres.md că acuzațiile sunt „complet nefondate”, menționând că investigația invocată de Marian „a fost deja demontată de surse independente”, precum Proiectul SOTA.
„Nu există acces neautorizat la datele utilizatorilor. Telegram nu a divulgat niciodată informații către terți sau către guverne”, a declarat Vaughn, subliniind că fondatorul companiei, Pavel Durov, a garantat public confidențialitatea platformei.
Reacția vine după ce Marian a scris pe rețele sociale că aplicația „a devenit un pericol pentru datele personale”, avertizându-i și pe alți utilizatori. Mai mult, deputatul a relatat un incident în care i-au fost retrași automat bani din contul bancar – tranzacție pe care o consideră „ciudată și suspectă”, deși suma a fost recuperată.
Telegram nu a comentat punctual acest caz, dar a precizat anterior că toate plățile din aplicație sunt procesate prin sisteme externe sigure, iar utilizatorii dețin control total asupra abonamentelor.
Deși și-a șters aplicația de pe telefon, Marian a promis că echipa sa va continua să distribuie informații de interes public pe canalul său Telegram și i-a îndemnat pe urmăritori să se aboneze și la canalul WhatsApp.