Astăzi și mâine, președinta Maia Sandu se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit, unde va avea întâlniri cu oficiali britanici și o audiență la regele Charles al III-lea, transmite IPN, citând un comunicat al Președinției, scrie ipn.md.
Scopul vizitei este consolidarea relațiilor bilaterale și a cooperării dintre Republica Moldova și Regatul Unit, cu accent pe extinderea exporturilor moldovenești, atragerea investițiilor și continuarea sprijinului pentru reformele și întărirea instituțiilor din țară.
În cadrul vizitei, Maia Sandu se va întâlni și cu reprezentanți ai diasporei moldovene din orașul Northampton, recunoscut pentru comunitatea activă de moldoveni.
Președinția subliniază că Regatul Unit este un partener strategic al Moldovei, oferind sprijin important în procesul de integrare europeană și în consolidarea rezilienței statului în fața provocărilor externe. Printre domeniile prioritare de cooperare se numără dezvoltarea economică, statul de drept, combaterea corupției și securitatea națională.