Zi specială în familia maestrului Nicolae Botgros. Într-o postare emoționantă, dirijorul Orchestrei „Lăutarii” a transmis un mesaj de suflet fiului său, Corneliu, care astăzi, 5 iulie, împlinește o frumoasă vârstă.
„Pe 5 iulie 1975, în familia noastră s-a născut Corneliu. Ne-a făcut cei mai fericiți părinți din lume. Mama ta, Liduta, te-a adus pe lume și ai ajuns la o vârstă foarte frumoasă”, a scris Botgros.
Artistul și-a exprimat regretul că soția sa, Lidia Bejenaru, nu mai este în viață pentru a-i spune fiului „La mulți ani”, dar a subliniat că dragostea familiei rămâne neclintită:
„Bucură-te de Cristi, Camelia și Angela, și de tatăl tău, care e lângă tine și îți spune astăzi: La mulți ani, scumpul nostru Cornelus!”
Gestul maestrului a emoționat comunitatea artistică și fanii, care au transmis zeci de mesaje de felicitare pentru fiul lui Nicolae Botgros.