Mai mulți locuitori ai Chișinăului s-au plâns astăzi de un miros puternic de fum care s-a resimțit în mai multe sectoare ale orașului. Potrivit informațiilor publicate pe rețelele sociale, cauza ar fi un incendiu izbucnit la o groapă de gunoi situată în afara orașului.
Flăcările au fost semnalate în cursul dimineții, iar fumul dens s-a extins rapid spre capitală, din cauza vântului. Autoritățile nu au făcut deocamdată un anunț oficial cu privire la incident, însă pompierii ar fi intervenit la fața locului.
Specialiștii recomandă populației să evite aerisirea locuințelor, mai ales în zonele în care mirosul de fum este puternic, și să limiteze timpul petrecut în aer liber.