Ionel Istrati, confesiune emoționantă: ‘Am trecut prin lacrimi și tăcere pentru a-mi vedea tatăl zâmbind din nou’”

02/08/2025 -16:42
Imagine

Artistul Ionel Istrati a împărtășit cu fanii săi un mesaj profund, dezvăluind lupta personală prin care a trecut în ultima lună alături de tatăl său. Cunoscut pentru energia și zâmbetul de pe scenă, cântărețul a mărturisit că, în spatele luminii reflectoarelor, a trăit clipe de teamă și emoții puternice, după ce tatăl său a fost supus unei intervenții chirurgicale neașteptate.

„Ziua pe scenă, noaptea la el. Două lumi care n-aveau nicio legătură. Dar le-am ținut împreună. Cu efort, cu lacrimi înghițite, cu zâmbete forțate”, a scris artistul pe rețelele de socializare

Acum, la aniversarea de 68 de ani a tatălui său, Ionel Istrati spune că poate, în sfârșit, să respire ușurat: „Astăzi… tata zâmbește din nou. Și eu pot respira. Să vă prețuiți părinții nu doar când zâmbesc, ci și când le tremură mâinile. Atunci e iubirea adevărată.”

Mesajul său a emoționat mii de fani, fiind un îndemn puternic la dragoste, recunoștință și prezență alături de cei dragi în momentele dificile.