Igor Dodon spune de ce orice partid care va face coaliție cu PAS este un cadavru politic!

06/07/2025 -17:36
Imagine

Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, a lansat un nou atac dur la adresa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare. Într-o emisiune televizată, Dodon a declarat că orice formațiune care va accepta o alianță cu PAS își semnează „sentința politică”.

„Orice partid care va face coaliție cu PAS este cadavru politic”, a declarat Igor Dodon, citat de unimedia.info.

Dodon este convins că PAS nu va reuși să obțină majoritatea în viitorul Parlament, chiar dacă va încerca să mizeze pe voturile din diaspora. Liderul socialiștilor susține că formațiunea pe care o conduce este deschisă să colaboreze cu toate partidele care vor accede în legislativ, cu excepția PAS.

„Noi vom face alianță cu toți în afară de PAS”, a punctat Dodon.

Declarațiile vin în contextul preelectoral, în care partidele își conturează pozițiile și strategiile pentru viitoarele alegeri parlamentare. Tonul dur adoptat de Igor Dodon confirmă faptul că o eventuală colaborare între PSRM și PAS este exclusă, cel puțin la nivel declarativ.