Blocul politic „Victorie – Pobeda”, condus din umbră de fugarul Ilan Șor, a anunțat intenția de a participa la alegerile parlamentare anticipate din această toamnă. Decizia a fost luată în cadrul unei noi reuniuni la Moscova, unde au fost prezenți și mai mulți oficiali din conducerea Federației Ruse, potrivit canalelor de Telegram afiliate grupului Șor, transmite realitatea.md.
Ilan Șor a declarat că actuala bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, ar trebui să deschidă lista electorală a blocului. El a menționat că toate actele pentru înregistrarea în cursa electorală urmează să fie depuse săptămâna viitoare la autoritățile electorale de la Chișinău.
În cadrul reuniunii, Șor a reiterat viziunea sa geopolitică: „Cred că uniunea cu Federația Rusă ar trebui să fie puternică, fiabilă pentru secole, deoarece avem tradiții comune, o istorie comună, o înțelegere comună a vieții și un sens comun”.
Reamintim că Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional în 2023, iar autoritățile suspectează că fugarul Ilan Șor finanțează ilegal mai multe formațiuni pe care le coordonează din exterior.
Totodată, Evghenia Guțul, propusă acum drept lider electoral al blocului, se confruntă cu probleme juridice: pe 1 iulie, procurorii au cerut o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru aceasta, într-un penitenciar de tip semideschis.