Fostul ministru al Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, urmează să fie numit membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Candidatura acestuia a fost aprobată de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe și urmează a fi votată în plenul Parlamentului.
Alaiba a declarat că, în calitate de ministru și deputat, a colaborat activ cu sectorul bancar și a exercitat control parlamentar asupra BNM: „Dacă sunt sau nu candidatul potrivit, Parlamentul va decide”, a spus el.
Dumitru Alaiba a deținut funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării între 2022 și 2025. După demisie, a activat ca consilier în cadrul ministerului. În 2023, și fosta prim-ministră Natalia Gavrilița a fost numită în Consiliul BNM.