Două minore convinse să participe la proteste contra unor sume de bani. Poliția avertizează asupra sancțiunilor

26/07/2025 -13:55
Imagine

Două adolescente, în vârstă de 14 și 17 ani, din raionul Criuleni, au fost contactate telefonic de un bărbat care le-a convins să participe la un protest în schimbul unei recompense financiare. Cei 300 de lei urmau să le fie plătiți la finalul manifestației, informează Știri.md.

Autoritățile de ordine publică au precizat că vor documenta atât persoanele care au oferit bani pentru a participa la protest, cât și pe cele care au acceptat aceste sume.

„Poliția întreprinde toate măsurile necesare pentru a identifica și sancționa întreaga rețea implicată în încălcarea legii. Reiterăm că susținem dreptul la întruniri pașnice, garantat de lege, însă orice abatere de la cadrul legal — inclusiv influențarea participanților prin recompense materiale — va fi documentată și pedepsită conform legislației în vigoare”, a transmis Poliția.

Autoritățile atenționează că astfel de practici afectează autenticitatea și legalitatea protestelor și vor fi tratate cu maximă seriozitate.