Anastasia Nichita despre veniturile sale după ce intră în politică

23/07/2025 -15:55
Imagine

Răspunzând urmăritorilor săi pe Instagram, luptătoarea Anastasia Nichita a declarat că implicarea sa în politică va avea un impact direct asupra bugetului personal. Cu toate acestea, a subliniat că decizia a fost luată din convingere, nu pentru bani, relatează omniapres.md.

Întrebată: „Zi sincer, te-a motivat banii să te apuci de politică?”, aceasta a spus:

„Asta e ultimul lucru care m-a motivat.
Mai mult decât atât, voi fi nevoită să renunț la colaborările mele din care câștig de două ori mai mult decât salariul unui deputat.
Așa că NU, banii nu m-au motivat!”

„Cum vei combina sportul cu activitatea politică?”

„Partea bună este că am ales să merg în Parlament exact în domeniul pe care îl cunosc cel mai bine – sportul.
Tocmai de aceea îmi va fi ușor să îmbin activitatea politică cu experiența mea de o viață în sport.”

Odată cu debutul în politică, Nichita a decis să suspende contractul de muncă cu Poliția de Frontieră.