Alina Stoianov, mărturisiri emoționante: „A fost cea mai lungă relație. Știam că nu mai poate dura”

18/07/2025 -09:48
Imagine

Alina Stoianov a fost invitata ediției recente a emisiunii Interogatoriu, unde a vorbit deschis despre cea mai lungă și intensă poveste de dragoste din viața sa. Vedeta a povestit că relația a durat trei ani și a inclus momente frumoase, dar și dificile.

„A fost cea mai lungă relație. Am trăit o poveste care a durat… O relație de trei ani cu de toate. Știam amândoi că nu mai poate continua. Unul dintre motivele revenirii mele acasă a fost și despărțirea de el”, a spus Alina, cu sinceritate.

Tot în cadrul emisiunii, ea a vorbit și despre plecarea sa de la Jurnal TV, pe care acum o privește cu mai multă maturitate. „A fost o decizie prea impulsivă. Recunosc, am reacționat pe moment, fără să analizez suficient”, a declarat Alina Stoianov.

Mărturiile sale au fost apreciate de public pentru autenticitate și curaj, Alina demonstrând din nou că este o femeie sinceră și asumată.