Ministerul Infrastructurii a impus restricții temporare pentru camioanele mai grele de 12 tone, între orele 10:00–20:00, pe drumurile naționale, în perioada 6–8 iulie, din cauza codului portocaliu de caniculă.
Măsura are scopul de a preveni deteriorarea carosabilului, care devine vulnerabil la temperaturi extreme. Sunt exceptate transporturile de persoane, produse perisabile, animale vii, carburanți și urgențe.
Poliția și ANTA vor verifica respectarea regulilor, iar Administrația Drumurilor va interveni rapid pe segmentele afectate.
Pentru informații și urgențe rutiere:
078 337 744 / 060 477 117 (Viber/WhatsApp)
serviciul@asd.md
Autoritățile cer șoferilor să se informeze din surse oficiale și să respecte măsurile pentru siguranța tuturor.