Acest port devine lider în transbordarea mărfurilor

18/07/2025 -09:09
Imagine

În prima jumătate a anului 2025, Portul Fluvial Ungheni, deținut de stat, a depășit semnificativ Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) în volumul de mărfuri transbordate, potrivit unei analize publicate de expertul în agro-market, Iurie Rija. Acesta susține că Ungheni a transbordat de 2,8 ori mai multe mărfuri decât Giurgiulești. Totuși, datele prezentate sunt contestate de administrația PILG.

Conform analizei făcută de mold-street.com, în perioada ianuarie–iunie 2025, ambele porturi au gestionat împreună 1,075 milioane de tone de mărfuri – cu 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 576.936 tone au fost destinate exportului, iar 498.097 tone – importului.

Ungheni în ascensiune, Giurgiulești în scădere

Portul Fluvial Ungheni a înregistrat un volum record de 792.726 tone – adică 74% din totalul transbordărilor, de 2,6 ori mai mult față de perioada similară din 2024. În schimb, Portul Internațional Liber Giurgiulești, care anterior deținea poziția dominantă, a înregistrat doar 282.306 tone – în scădere semnificativă.

Expertul Iurie Rija menționează că Ungheni are o poziție dominantă mai ales în zona exporturilor, unde deține o cotă de 77%. Produsele exportate sunt în principal cereale și oleaginoase: semințe de floarea-soarelui (34%), grâu (34%) și porumb (19%).

Pe partea de import, cele mai mari volume au fost reprezentate de pietriș (31%), motorină și îngrășăminte minerale (câte 18%), cărbune (14%) și produse petroliere precum benzină, sare și cocs.

Performanțe financiare în creștere la Ungheni

Succesul Portului Fluvial Ungheni vine și pe fondul unor investiții și reforme structurale. În ultimii patru ani, veniturile portului s-au majorat de la 18,2 milioane lei în 2021 la peste 74 milioane lei în 2024, iar profitul a crescut de aproape zece ori – de la 4 milioane lei la 37,6 milioane lei.

Această evoluție a fost susținută de creșterea volumelor de mărfuri transbordate (de la 308.500 tone în 2022 la 813.900 tone în 2024) și de majorarea tarifelor de operare începând cu 1 aprilie 2024.

Date contestate de Danube Logistics

Totuși, administrația Danube Logistics SRL, operatorul PILG, contestă datele prezentate de Rija. Potrivit companiei, în primele șase luni din 2025, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești au fost transbordate 816.000 de tone de mărfuri (lichide și solide), generând o cifră de afaceri de 7,4 milioane dolari SUA (circa 132 milioane lei).

În acest context, Iurie Rija a reiterat că datele sale sunt corecte, iar analiza sa reflectă situația reală din teren.

Posibil nou port pentru Moldova

Între timp, se discută despre posibilitatea ca Moldova să beneficieze în viitor de un nou port cu ieșire la mare. În paralel, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat scoaterea la vânzare a companiei Danube Logistics. Potrivit unor informații neoficiale, Portul Constanța din România ar putea fi unul dintre potențialii cumpărători.