Situația în Capitală după furtună. Primarul dă vina pe meteorologi: ”Se prognozează una, dar avem alta”

26/07/2023 -08:55
Imagine

Și în capitală, furtuna de astă noapte a lăsat urme. Potrivit Primăriei, toate subdiviziunile intervin în cartierele orașului pentru a înlătura consecințele furtunii de aseară, scrie zugo.md.

În acțiuni sunt implicați angajați ai Întreprinderii Spații Verzi, ai direcțiilor locativ-comunale, ai preturilor și ai altor instituții gestionate de municipalitate.

Vântul puternic a rupt, în mare parte, crengi verzi ale arborilor, care acum sunt strânse de muncitori, iar specialiștii examinează, în același timp, și ceilalți copaci pentru a evita alte riscuri.

Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, aseară și noaptea trecută a fost una grea atât pentru regiile Primăriei Chișinău, cât și pentru multe instituții ale statului, cum ar fi IGSU, deoarece vijelia a afectat și a lăsat fără energie electrică multe localități din centrul și nordul țării.

„Repet, am fi fost mai pregătiți cu toții dacă ar fi fost făcute la timp atenționările de rigoare din partea Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Nu este pentru prima dată când se prognozează una, dar avem alta,” a scris primarul într-o postare, pe pagina sa de Facebook.