Partidul „ȘOR” și Renaștere au organizat pe 15 iunie un protest în fața Parlamentului în legătură cu proiectul de lege, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) privind 9 mai. Astfel, denumirea de „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei” va fi înlocuită cu „Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”., scrie newsmaker.md.
De menționat că, inițial, denumirea evenimentului urma să fie înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”, însă deputații PAS au propus un amendament.
„Astăzi, am venit cu toții aici pentru a ne arăta indignarea față de acel proiect, care a fost înregistrat aici în Parlament. Acel vestit proiect, care defapt desființează o sărbătoare care ne unește pe noi, ziua de 9 mai. Pentru a distrage atenția populației de la lucruri majore”, a declarat deputatul Vasile Bolea.
De menționat că pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 15 iunie, se regăsește și Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 – art.111; Hotărârea Parlamentului nr.433/1990 cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă în Republica Moldova).
Un protest la același subiect a avut loc pe 25 și 26 mai. Circa 20 de persoane au pichetat sediul Parlamentului. Unul din speakerii protestului a spus că „9 mai este o sărbătoare în care toți înțelegem că dacă nu era acea victorie, noi nu avea să existăm”. „Nici noi, nici ei care sunt acum la guvernare”, a adăugat protestatarul.
Aimintim că, recent, un grup de deputați PAS au înaintat un proiect de lege prin care „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei”, marcată în Republica Moldova încă din anul 1990, pe 9 mai, va fi înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial” și va fi marcată pe 8 mai. Autorii menționează că inițiativa „rectifică ambiguitatea istorică menținută de guvernările precedente prin insistarea asupra datei de 9 mai de încheie a celui de-al Doilea Război Mondial pe continentul european”.
Inițiativa legislativă a provocat nemulțumirea partidelor de opoziție, de orientare pro-rusă, dar și a unei părți a societății. În acest sens, Partidul „Renaștere”, la care recent au aderat 4 deputați ex-socialiști, a organizat pe 3 iunie un „marș în susținerea Zilei Victoriei” în capitală.
Pe 6 iunie, PAS a înregistrat un amendament. Astfel, pe 8 mai va fi marcată „Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”.