Serghei Tarnovschi, campion mondial la canoe: aur la 5.000 de metri la Milano

25/08/2025 -08:52
Imagine

Canoistul moldovean Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de caiac-canoe, desfășurate la Milano, Italia. Sportivul a obținut performanța remarcabilă în proba de canoe individual, pe distanța de 5.000 de metri, fiind cronometrat cu timpul de 23:41.31, transmite moldpres.md.

Tarnovschi i-a devansat pe spaniolul Jaime Duro, care a terminat cursa în 23:43.67, și pe polonezul Wiktor Glazunow, cu timpul de 23:53.73.

La ediția din acest an a mondialelor de la Milano, Serghei Tarnovschi a mai adăugat în palmaresul său și o medalie de bronz, obținută la proba de canoe individual pe distanța de 500 de metri.

Performanța lui Tarnovschi confirmă încă o dată valoarea canotajului moldovenesc pe scena mondială și aduce un nou motiv de mândrie pentru sportul din Republica Moldova.

VEZI ARTICOLE