Ședința CMC a eșuat din nou: lipsă de cvorum după anunțul PSRM privind condițiile pentru buget

03/02/2026 -12:07
Imagine

Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a eșuat din nou, după ce în sala de ședințe au rămas doar 21 de consilieri, fiind constată lipsa de cvorum. Reuniunea s-a blocat la scurt timp după ce socialiștii au anunțat condițiile în care ar fi dispuși să participe la dezbaterea bugetului municipal, iar mai mulți funcționari și cetățeni au luat cuvântul de la tribună.

În consecință, ședința a fost închisă, iar data unei noi reuniuni urmează să fie stabilită ulterior. Contextul vine după discuțiile de marți dimineață dintre primarul general Ion Ceban și liderul PSRM, Igor Dodon, după care socialiștii au declarat că ar putea vota bugetul capitalei dacă o parte din bani va fi redirecționată pentru compensații destinate locuitorilor Chișinăului.

Primarul Ion Ceban a reacționat la solicitarea PSRM, afirmând că bugetul ar fi „foarte bine realizat” și acuzând atât PSRM, cât și PAS de populism. „Dacă pe cele două partide și pe consilierii lor i-ar interesa cu adevărat viața chișinăuienilor și a orașului, și nu funcțiile, (…) ar fi venit demult să voteze bugetul”, a declarat edilul, susținând că partidele ar urmări dividende politice.

La rândul său, președinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, a comentat întrevederea și condiția socialiștilor, afirmând că s-ar pregăti o apropiere politică între MAN și PSRM. Ea a spus că „se pregătește o mare nuntă politică MAN – Ceban – PSRM” și a acuzat existența manipulărilor în spațiul public. De la începutul anului, mai multe ședințe consecutive ale CMC au eșuat după absențe sau părăsirea sălii de către consilieri PAS și PSRM, iar în 2025 Chișinăul a funcționat pe un buget provizoriu, după ce bugetul municipal nu a fost aprobat.