Secretarul general al NATO: Putin trebuie să încheie acest război şi să participe la o diplomaţie reală

23/03/2022 -18:28
Imagine

NATO are responsabilitatea „de a se asigura că războiul nu va escalada dincolo de Ucraina”, iar Vladimir „Putin trebuie să încheie acest război şi să participe la diplomaţie reală”, nu „să ameninţe cu războiul nuclear”, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, notează adevărul.

Cu o zi înaintea summitului extraordinar al NATO de la Bruxelles, Stoltenberg a catalogat invazia Rusiei în Ucraina ca fiind brutală şi a evocat îngrozitoarea suferinţă umană, transmite BBC.   

„Suntem hotărâţi să facem tot ce putem pentru a sprijini Ucraina”, dar NATO are responsabilitatea „de a se asigura că războiul nu va escalada dincolo de Ucraina, a spus el.  

Membrii NATO se confruntă cu un mediu de securitate fundamental schimbat, în care guvernele autoritare sunt pregătite să folosească forţa, a mai subliniat şeful NATO.   

„Aliaţii sunt uniţi în sprijinirea poporului curajos al Ucrainei”, a menţionat oficialul NATO.   

„Putin trebuie să încheie acest război şi să participe la diplomaţie reală”, a mai spus el.   

Intrarea Ucrainei în NATO nu se află pe agenda discutată în cadrul summitului, însă sporirea ajutorului pentru Ucraina va fi discutată, a continuat Stoltenberg.   

„Mă aştept că vom aborda rolul Chinei în această criză”, spune secretarul general al NATO.   

„China a oferit Rusiei sprijin politic, inclusiv prin răspândirea ”minciunilor sfruntate şi dezinformare”, spune el.   

„Rusia trebuie să înceteze să ameninţe cu războiul nuclear”, a afirmat şeful alianţei, răspunzând la o întrebare a reporterilor, potrivit BBC.   

El spune că are un mesaj clar pentru Rusia - războiul nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie purtat niciodată.