Donald Trump Jr., fiul președintelui american, pare pregătit să facă din nou pasul cel mare. Surse apropiate acestuia susțin că o cerere în căsătorie pentru iubita sa, Bettina Anderson, ar putea veni „mai devreme, decât mai târziu”, relația lor fiind mai solidă ca niciodată, scrie PROTV.ro
Foto: Getty Images
Potrivit publicației Us Weekly, Donald Trump Jr., în vârstă de 47 de ani, și Bettina Anderson, 38 de ani, au o relație afectuoasă și stabilă, fiind descriși de prieteni drept „foarte îndrăgostiți și extrem de compatibili”. Cei doi sunt adesea văzuți împreună în oraș, unde se comportă tandru, dar nu excesiv în public.
„Ținându-se de mână și schimbând săruturi discrete, par un cuplu echilibrat și elegant”, a declarat o sursă apropiată perechii. Aceeași sursă a menționat că Donald Trump Jr. are o atitudine cavalerescă în relația cu Bettina Anderson: îi deschide ușa, îi cedează primul loc la comandă și o complimentează constant pentru inteligență și frumusețe.
Bettina Anderson, o prezență discretă și rafinată în cercurile sociale, este descrisă ca fiind „mai timidă, dar cu mult umor”, calitate pe care Don o apreciază, mai ales pentru că ea îi oferă spațiu să socializeze cu prietenii lui, dar în același timp își susține cu încredere propriile conversații.
Un detaliu semnificativ care confirmă soliditatea relației este apropierea Bettinei Anderson de copiii lui Donald Trump Jr., rezultat al mariajului anterior cu Vanessa Trump. Bettina Anderson petrece timp alături de Kai (18 ani), Donald III (16), Tristan (13), Spencer (12) și Chloe (11), ceea ce, potrivit sursei, este foarte important pentru Donald Trump Jr., care este un tată excelent în ochii iubitei sale.
Bettina Anderson ar fi exprimat deja dorința de a avea copii la un moment dat, ceea ce ar putea accelera planurile de nuntă. Cei doi locuiesc împreună încă din vara anului 2024, când a fost confirmată oficial relația lor. Tot de atunci sunt aproape nedespărțiți!
Ultima lor apariție publică a avut loc zilele trecute, când au fost fotografiați în ipostaze afectuoase pe aeroportul Teterboro din New Jersey, un semn în plus că relația avansează constant.
VEZI ARTICOLE