Sculptorul german Jacques Tilly, celebru pentru creațiile sale satirice din papier-mâché prezentate la carnavalurile din Germania, a ajuns acum în atenția autorităților din Federația Rusă, fiind acuzat de răspândirea de „fake news” după ce a realizat peste zece imagini satirice ale lui Vladimir Putin. Artistul nu a primit nicio notificare oficială, relatează Deutsche Welle.
„Am crezut că este o glumă, dar se pare că este realitate. În Rusia, la Moscova, satira este probabil percepută extrem de, extrem de serios. Cred că Rusia a luat-o razna. Din punctul meu de vedere, este o farsă. Acuzațiile sunt pur și simplu ridicole”, a declarat Tilly.
Artistul, cunoscut pentru abordarea sa critică și umorul acid, a subliniat că în Germania libertatea de exprimare artistică nu a fost niciodată restricționată, indiferent de subiectul satirizat: „Am putut beneficia de acest drept fără nicio restricție, inclusiv în cazul lui Merkel și Scholz. Satiricilor trebuie să li se permită acest lucru. În timpul carnavalului, aceasta este misiunea noastră – să folosim ‘libertatea bufonului’”.
Jacques Tilly a promis că va oferi un „răspuns satiric” procesului intentat de autoritățile ruse. Ocazia va fi chiar tradiționalul eveniment „Lunea Nebună” (Rosenmontag), pe 16 februarie, când în Germania au loc cele mai importante parade de carnaval ale sezonului.