Un autocar cu membri și candidați ai Partidului Democrația Acasă a fost oprit miercuri seara de polițiști în localitatea Ruseni, raionul Edineț, liderul formațiunii, Vasile Costiuc, acuzând autoritățile de reținere ilegală și împiedicarea desfășurării întâlnirilor electorale.
„Candidații la funcția de deputat nu pot fi sechestrați, nici reținuți de Poliție fără acordul CEC. Astăzi, 4 septembrie, echipa Partidului Democrația Acasă a fost reținută ilegal de către Poliție, la Ruseni, Edineț, începând cu ora 19:00. Facem apel către ambasadorii străini acreditați la Chișinău să monitorizeze acțiunile vădit ilegale ale guvernării sorosiste PAS”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.
Vasile Costiuc a postat și un video în care relatează că membrii echipei sale au fost obligați să petreacă noaptea la o stație PECO din Ruseni, sub supravegherea polițiștilor, fără a li se permite să se odihnească. „Suntem sechestrați de ieri de la 19:00. Asta nu-i campanie electorală. Facem apel către toți oamenii adecvați... Un candidat la funcția de deputat nu poate fi reținut, sechestrat, percheziționat fără acordul CEC”, a declarat liderul Partidului Democrația Acasă.
Formațiunea acuză guvernarea și autoritățile de abuzuri și cere intervenția ambasadelor și a Comisiei Electorale Centrale pentru respectarea drepturilor electorale. Deocamdată, autoritățile nu au comentat public incidentul. Ancheta este în desfășurare, iar cazul ridică semne de întrebare privind respectarea standardelor democratice în procesul electoral.
VEZI ARTICOLE