Șase elicoptere și un avion ale armatei ruse, doborâte de Wagner, în timpul rebeliunii de sâmbătă. Mai multe case au fost distruse

26/06/2023 -11:00
Imagine

Cel puțin două elicoptere și un avion au fost doborâte de luptătorii Wagner în regiunea rusă Voronej, în timpul rebeliunii, a anunțat presa rusă.

Primul elicopter a fost doborât în timpul unei intervenții în apropiere de satul Elizavetovka, districtul Pavlovsky din regiune, în jurul orei 5 dimineață, pe 24 iunie. Toți cei trei membri ai echipajului au fost salvați.

Al doilea elicopter a fost doborât în apropierea satului Filonovo, districtul Bogucharsky, în jurul orei 9 dimineață.

O altă ora mai târziu, un avion a fost, de asemenea, doborât lângă satul Kantemirovka.

Potrivit publicației Baza, racheta a fost lansată de pe șoseaua Voronej-Lugansk. Potrivit rapoartelor preliminare, patru persoane au murit în urmă prăbușirii avionului – trei dintre cei decedați se aflau în avionul propriu-zis, în timp ce un alt membru al echipajului a reușit să sară, dar parașuta să nu s-a deschis.

În total, șase elicoptere și un avion s-au prăbușit duminică, 24 iunie, potrivit corespondentului militar Irina Kuksenkova.

Un oficial local din regiunea rusă Voronej a declarat că 19 case au fost avariate sâmbătă, în timpul confruntărilor cu armata privată Wagner, informează CNN.

„Că urmare a încăierării care a avut loc lângă Elizavetovka, districtul Pavlovsky, pe 24 iunie, când o coloana a Wagner trecea prin zona noastră, 19 gospodării au fost avariate în sat”, a declarat Maxim Yantsov, șeful districtului Pavlovsky din regiune, într-o postare pe Telegram duminică.

Wagner a reușit să preia cu succes sâmbătă instalațiile militare din orașul din sud-vestul Rusiei, în cadrul unei tentative de rebeliune armata.

Yantsov s-a angajat să-i ajute pe proprietarii de case să repare pagubele suferite și să primească despăgubiri, spunând: „Îi vom ajută cu siguranță”.

El a mulțumit locuitorilor din regiune pentru „rezistență” lor în a face față restricțiilor instituite în regiune în urmă evenimentelor de sâmbătă.

sursa: www.aktual24.ro