Sala VIP de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost redenumită Sala Expres, iar activitatea acesteia a fost reluată. Decizia a fost aprobată de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), scrie cotidianul.md.
În ultima decizie CSE este precizat că s-a decis să fie reluată activitatea Sălii Expres din incinta Aeroportului Internațional Chișinău.
Activitatea Sălii VIP de la Aeroport a fost sistată la mijlocul lunii august 2022, în baza unei decizii CSE. Hotărârea a fost luată „în scopul asigurării siguranței și protecției antiteroriste la obiectivele infrastructurii critice”. Atunci, CSE a interzis accesul în incinta Aeroportului Internațional Chișinău pentru persoane, cu excepția pasagerilor, angajaților agenților economici sau autorităților publice care activează în cadrul Aeroportului și membrilor a echipajelor.
Decizia a fost aprobată în contextul în care Aeroportul Internațional era practic zilnic ținta alertelor cu bombă false, care perturbau activitatea aerogării, inclusiv prin rețineri de zboruri.