Administrația instalată de Rusia în regiunea ucraineană Herson a anunțat sâmbătă că a început să schimbe moneda ucraineană hrivna în circulație la nivel local în ruble rusești, cu scoaterea ei completă din zonele regiunii controlate de Moscova la 1 ianuarie, informează Reuters.
Într-un video publicat pe Telegram de administrația regiunii numită de Moscova, Andrei Peretonkin, șef al sucursalei locale a băncii centrale ruse, a declarat: „Pentru a fi mai comod rezidenților și a permite o integrare mai ușoară a regiunii în spațiul economic rusesc, în această săptămână băncile din regiunea Herson au început operațiunile de schimb valutar”, transmite digi24.ro.
Anterior, administrația instalată de Rusia a declarat că atât rubla, cât și hrivna vor fi acceptate în regiunea Herson, notează Agerpres.
Forțele ruse au luat sub control cea mai mare parte a regiunii Herson din primele zile ale campaniei militare a Moscovei în Ucraina și au declarat-o anexată la Rusia în septembrie, după un referendum condamnat de Ucraina și țările occidentale, amintește Reuters.
La mai puțin de două luni după aceea, forțele ruse s-au retras din orașul Herson sub presiunea unei contraofensive ucrainene, continuând în același timp să dețină cea mai mare parte a teritoriului regiunii.