Explorarea lui Marte este unul dintre cele mai importante proiecte spațiale ale omenirii. De zeci de ani, NASA studiază planeta roșie cu sonde, orbiteri și rovere, însă, în ciuda progreselor uriașe, Marte continuă să ridice sute de întrebări și să ascundă mistere care îi surprind chiar și pe cei mai experimentați oameni de știință, scrie MEDIAFAX.
Un astfel de mister a apărut recent, în urma unui incident aparent banal, transformat într-o descoperire majoră pentru geologia marțiană. Roverul Curiosity, care explorează suprafața planetei de peste 10 ani, a trecut în timpul unei deplasări peste o rocă, pe care a spart-o din greșeală. Când cercetătorii au analizat imaginile trimise pe Pământ, au rămas uimiți: în interiorul rocii se vedea o substanță gălbuie, cu aspect neobișnuit, care nu semăna cu nimic din ceea ce mai observaseră până atunci, notează El Economista.
Analizele detaliate efectuate asupra fragmentelor de rocă au arătat că substanța respectivă este, de fapt, sulf pur. Descoperirea a pus imediat sub semnul întrebării o parte din cunoștințele actuale despre geologia lui Marte și a deschis o nouă direcție de cercetare pentru NASA.
Omul de știință responsabil de misiune, Ashwin Vasavada, a descris situația printr-o metaforă sugestivă:
„Găsirea unui câmp de pietre de sulf pur este ca și cum ai da peste o oază în deșert. Nu ar trebui să fie acolo, așa că acum trebuie să explicăm fenomenul.”
Deși prezența sulfului pe Marte a mai fost detectată și în trecut, identificarea sa în formă pură este o noutate absolută și ridică numeroase semne de întrebare. Pe Pământ, sulf pur este, de regulă, asociat cu activitate vulcanică sau hidrotermală. Pe Marte, însă, în regiunea în care a fost făcută descoperirea, nu există dovezi clare ale unor astfel de procese, ceea ce îi lasă pe cercetători fără o explicație simplă și directă.
„Am adunat o tonă de date și acum avem un puzzle distractiv de rezolvat”, a declarat Vasavada într-un comunicat. Chiar dacă descoperirea a fost făcută acum câteva luni, NASA continuă să își concentreze o parte importantă din resurse pe investigarea acestui caz.
Deocamdată, sulful pur de pe Marte rămâne un mare mister – dar și o oportunitate unică de a înțelege mai bine istoria geologică a planetei roșii și procesele care i-au modelat suprafața de-a lungul timpului.