România și Republica Moldova își consolidează parteneriatul strategic în domeniul sănătății

16/01/2026 -21:30
Imagine

Colaborarea dintre România și Republica Moldova în domeniul sănătății continuă să se dezvolte, fiind evidențiată de numeroase proiecte comune, finanțări europene și asistență umanitară, a declarat ministrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, în cadrul unui briefing de presă comun cu omologul său moldovean, Emil Ceban, la Chișinău, transmite MOLDPRES.

Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domenii-cheie, cu impact direct asupra calității serviciilor medicale și siguranței pacienților. Emil Ceban a mulțumit României pentru sprijinul constant, subliniind proiecte precum SMURD-II, modernizarea infrastructurii medicale și donațiile semnificative în perioada pandemiei COVID-19.

Ministrul Rogobete a subliniat importanța continuării reformelor, optimizării fluxurilor din spitale și dezvoltării mecanismelor de screening și prevenție. Acesta a evidențiat necesitatea întăririi relațiilor bilaterale, în special în industria farmaceutică și accesul la medicamente critice.

Cei doi miniștri au convenit reluarea și resemnarea Memorandumului de cooperare, cu accent pe dezvoltarea resurselor umane, digitalizarea sistemelor de sănătate, securitatea cibernetică și siguranța transfuzională. De asemenea, colaborarea va viza schimburi de experiență, formare profesională și stabilitatea lanțurilor de aprovizionare cu medicamente.

Vizita ministrului român la Chișinău reflectă angajamentul ambelor state de a aprofunda parteneriatul și de a promova o colaborare durabilă între sistemele medicale. Pe parcursul zilei, Alexandru Florin Rogobete a vizitat instituții medicale și farmaceutice din capitală, pentru a identifica noi oportunități de cooperare.

Cooperarea bilaterală se desfășoară în baza unui acord semnat în 2010 și s-a concretizat de-a lungul anilor prin proiecte comune, donații, asistență umanitară și modernizarea infrastructurii medicale.

Insert Embed Code