Mai mulți locuitori din raionul Orhei sunt documentați de poliție după ce au fost remunerați financiar în schimbul participării la mitingul din 26 iulie. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 13 persoane au fost remunerate cu câte 300 de lei la sediul local al unui partid politic. În vizorul anchetatorilor se află și persoana care a împărțit banii.
Oamenii legii anunță că desfășoară acțiuni suplimentare pentru identificarea altor persoane implicate în presupuse acte de corupere legate de organizarea și desfășurarea mitingului.
„Raportul dintre cele câteva sute de lei primite și cele câteva mii cât valorează amenda este colosal. Nicio remunerare nu costă cât demnitatea și propriile viziuni”, au transmis autoritățile.
Într-o reacție anterioară, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a declarat că nu are nicio legătură cu persoanele care ar fi oferit bani protestatarilor și a calificat acuzațiile drept o „provocare politică”.
Partidul a cerut organelor de drept să prezinte public detalii despre persoanele reținute și a anunțat inițierea unei anchete interne proprii.
Mitingul din 26 iulie a fost organizat de PSRM, PCRM, precum și de partidele „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”, în fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.
Poliția a anunțat anterior că investighează mai multe cazuri în care persoane au fost remunerate pentru a participa la protest.