Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun susține că un catalog școlar electronic, în 2023, este un element de bun simț și că evidența notelor pe hârtie trebuie exlusă. În acest sens, oficialul a anunțat că „urmează o intervenție în scurt timp”.
„Aspectele legate de digitalizare, în general a școlii, sunt foarte importante. Un catalog școlar electronic este un element cred că de bun simț deja în anul 2023. Elementele de moment când există posibilitatea de introducere a acestui catalog electronic, dar în același timp școlile sunt obligate să țină evidența notelor pe hârtie – trebuie excluse”, a precizat ministru, în cadrul unei intervenții pe Facebook, transmite newsmaker.md.
Prin urmare, el a anunțat că „urmează o intervenție în scurt timp” pentru a „permite de principiu școlilor să aibă cataloage electronice fără a mai ține evidența pe hârtie”.
„Cred că asta o să faciliteze și o să impulsioneze procesul de adopție a acestor cataloage”, a conchis Perciun.
În martie 2023, fostul ministru al Educației Anatolie Topală declara că urmează a fi introdus catalogul electronic în majoritatea instituțiilor de învățământ general și în școlile profesionale. Topală menționa că în martie, catalogul electronic era utilizat în circa 560 de instituții de învățământ.