Ministerul Educației și Cercetării a venit cu o reacție după informațiile apărute în presă care îl vizau pe un antrenor de la o școala de tenis din Chișinău acuzat că și-ar fi hărțuit sexual eleva de 15 ani.
Într-o notă informativă, responsabilii anunță că examinează cazul suspect de hărțuire sexuală de la Școala sportivă specializată de tenis.
”O comisie formată de minister a examinat cazul la fața locului, în instituția sportivă. Potrivit informațiilor preliminare, antrenorul vizat a fost substituit de la ore în grupa unde învață autoarea denunțului și a fost dispusă o anchetă de serviciu. La data de astăzi, a fost suspendat integral contractul individual de muncă al antrenorului învinuit de hărțuire. Menționăm despre examinarea cazului de către organele de poliție, mizăm pe o examinare obiectivă a cazului grav sesizat și comunicăm deschiderea în acordarea suportului necesar organelor de anchetă.”, se arată în comunicat.
Amintim că un antrenor de la Școala Sportivă Specializată Republicană de Tenis din Chișinău, figurant într-un dosar penal, este acuzat că și-ar fi hărțuit sexual eleva de 15 ani. Informația a fost confirmată pentru presă de Inspectoratul General al Poliției. Oamenii legii au intervenit după depunerea plângerii, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Momentan, însă, individul este în libertate.
Mama minorei a relatat detalii pentru portalul realitatea.md: „Pe 27 mai, seara, antrenorul i-a scris un mesaj ca să vină la școală, că acolo nu mai este nimeni, și că trebuie să discute. A plecat, deși inițial ne-a spus că pleacă la magazin. A venit acasă în jurul orei 21:00, plânsă, și ne-a povestit ce i s-a întâmplat. Ne-a spus că antrenorul a chemat-o să discute într-o cameră de odihnă, i-a propus să bea alcool, vodkă, iar ulterior a început să o atingă. La un moment dat, fiica mea a observat că s-a deschis ușa de la biroul în care se aflau: venise un alt antrenor din școală, atunci fata a profitat de moment a fugit”.
De cealaltă parte, directorul instituției consideră că nu există probe: „Nu comentez lucrurile acestea, sunt declarații, însă nu sunt dovezi. Este în derulare o anchetă. Antrenorul se află la serviciu. Fetița la fel urmează antrenamentele”, a declarat pentru Realitatea.md, Ion Tcaci.
Reprezentanții IGP au precizat că a fost deschis un dosar penal: „Minora urmează sa fie audiată în condiții speciale și apoi materialele vor fi remise în instanță. Poliția a reținut persoana pentru 72 de ore, dar instituția judecătorească nu a prelungit arestul reieșind din faptul că bărbatul își recunoaște acțiunile”.