Razii în localuri din Chișinău: 29 de persoane testate antidrog, 3 rețineri și 3 dosare penale

21/02/2026 -19:13
Imagine

Poliția a intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă în mai multe localuri de agrement din Chișinău, în baza unor informații operative, în contextul intensificării măsurilor de prevenire și combatere a consumului și circulației ilegale a substanțelor narcotice.

Acțiunile au fost desfășurate de polițiștii capitalei, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”. În urma intervențiilor, oamenii legii au depistat mai multe tipuri de substanțe narcotice, iar 29 de persoane au fost testate la consumul de droguri.

Pe marginea faptelor documentate au fost pornite trei procese penale, cu reținerea a trei persoane, și au fost întocmite 19 procese contravenționale.

Poliția precizează că măsurile au fost desfășurate cu respectarea strictă a cadrului legal și a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate. Totodată, instituția a reiterat că nu tolerează consumul și circulația ilegală a drogurilor și anunță că va continua acțiunile de prevenire și combatere a fenomenului.

Insert Embed Code