Forțele ucrainene continuă ofensiva în direcția Kupiansk, iar chiar și bloggerii militari ruși recunosc gravitatea situației pentru trupele Moscovei, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Deși oficialii ruși anunțau acum o lună că au cucerit orașul și chiar l-au decorat pe generalul Kuzovlev cu titlul de „Erou al Rusiei”, realitatea din teren s-a schimbat radical.
Sursa foto: Vladimir Gerdo / Zuma Pre...
Potrivit colonelului Viktor Trehubov, purtător de cuvânt al Grupului Forțelor Comune Ucrainene, armata ucraineană evită luptele urbane directe și continuă operațiunile de curățare, în timp ce forțele ruse încearcă să aprovizioneze cei 100–200 de soldați rămași cu ajutorul dronelor, aflate însă în dificultate logistică.
Bloggeri ruși admit că situația forțelor Moscovei se deteriorează rapid, cu lupte „disperate” și pierderea superiorității numerice. Avansul ucrainean a forțat retragerea operatorilor ruși de drone pe malul estic al râului Oskil.
Kremlinul a folosit anterior presupusele avansuri din Kupiansk pentru a susține, în campania de propagandă, că liniile ucrainene sunt pe punctul de a se prăbuși. În realitate, forțele ucrainene au eliberat mai multe așezări și zone forestiere, blocând infiltrările rusești și controlând punctele strategice.
Operațiunea a culminat cu vizita președintelui Volodimir Zelenski în centrul orașului, pe 12 decembrie, unde a filmat un mesaj video la monumentul cu numele localității, demonstrând controlul ucrainean asupra orașului.