Putin a desfășurat peste 10.000 de militari în Belarus

30/12/2022 -09:26
Imagine

Războiul declanșat de Vladimir Putinn în Ucraina a depășit borna celor 10 luni, iar sfârșitul acestuia rămâne unul imprevizibil. La fel sunt și acțiunile liderului de la Kremlin, care acum a hotărât să desfășoare peste 10.000 de soldați ruși în Belarus, care execută exerciții militare împreună cu trupele locale.

Serhiy Deineko, șeful Servicului de stat al Poliției de frontieră al Ucrainei, a dezvăluit că Rusia a staționat aproximativ 10.200 de militari ai armatei sale în statul vecin din vest, Belarus, potrivit ziare.com.

Trupele adunate de Rusia în Belarus nu sunt suficiente pentru a ataca Ucraina, a susținut oficialul. Remarcile lui Deineko au venit în timp ce forțele ruse și bieloruse au efectuat exerciții militare comune într-o locație nedezvăluită din Belarus.

Trupele, care fac parte dintr-un grup regional de forțe, au efectuat exercițiile „pentru a exersa elemente tactice, folosirea armelor, abilități medicale și de inginerie, precum și pentru a conduce vehicule de luptă pe teren accidentat”, a declarat miercuri ministerul Apărării al Rusiei.

Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, a anunțat în octombrie că aproximativ 9.000 de soldați ruși vor fi staționați în țară ca parte a unei „regrupări regionale” de forțe pentru a proteja granița sa cu Ucraina.

Cu o săptămână înainte de anunț, președintele Belarusului, Alexander Lukașenko a spus că trupele sale vor fi dislocate cu forțele ruse în apropierea graniței cu Ucraina, ca răspuns la ceea ce el a spus că sunt amenințări din partea Ucrainei și a Occidentului.

Belarus nu a declarat război Ucrainei, dar a permis trecerea forțelor ruse pe teritoriul ucrainean la începutul conflictului la sfârșitul lunii februarie.

Trupele ruse au putut de atunci să intre, să părăsească și să se întoarcă pe teritoriul Belarusului oricând au dorit, fără permisiunea autorităților locale, potrivit Consiliului European pentru Relații Externe, un think tank cu sediul în Germania.

Vladimir Putin și Alexander Lukașenko s-au întâlnit marți la Muzeul Rusiei din Sankt Petersburg, în marja summit-ului CSI, alianță a mai multor state din Asia și Europa, care include și Rusia și Belarus.