Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, că este sigur că Rusia va rezista în confruntarea actuală cu Occidentul, transmite agenţia rusă TASS. Întrebat, duminică, la Televiziunea Russia-1, dacă Rusia, spre deosebire de URSS, poate supravieţui confruntării cu Occidentul, Peskov a afirmat: „Putem".
Apelul Rusiei pentru armata ucraineană care apără acum Mariupolul, de a se preda, pare să amintească de tragedia Ilovaysk, a precizat şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării, Kirill Budanov, la teletonul naţional. "După părerea noastră, a fost foarte asemănătoare cu operaţiunea de la Ilovaisk. Sunt absolut sigur că apărătorii noştri nu vor renunţa şi se vor apăra până la urmă - nu va fi distrugerea lor, ci victoria noastră comună. Mariupolul va fi eliberat şi băieţii noştri la fel. Cei care sunt acolo sunt adevăraţi eroi”, a spus el.
În ultima zi, apărătorii ucraineni au distrus cinci ţinte aeriene ale ocupanţilor ruşi - un avion, trei elicoptere şi un UAV, a anunţat pe Facebook de Comandamentul Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei. Se observă că chiar şi în timpul marii sărbătorii a Paştelui (catolic, n.ed.), ocupanţii ruşi au continuat să bombardeze şi să tragă cu rachete şi artilerie în mai multe oraşe paşnice ucrainene.
„Toată lumea creştină sărbătoreşte acum Paştele, una dintre cele mai importante sărbători religioase. Iar ocupanţii ruşi continuă să bombardeze, să tragă cu rachete şi artilerie în oraşele paşnice ucrainene, aducând durere, moarte şi distrugere. În primul rând, aceste crime de război au loc în teritorii controlate parţial de inamic. Vorbim despre estul şi sudul Ucrainei, unde rasiştii şi-au săpat şi şi-au crescut semnificativ mijloacele de apărare aeriană”, se arată în comunicat.