Protestele fermierilor, pe pauză! Au înaintat Guvernului 3 revendicări, care urmează să fie îndeplinite până pe 1 august

28/06/2023 -10:31
Imagine

„Probabil că toată societate s-a  convins că protestul fermierilor a fost strict economic și nu a avut nici un gram de conotație politică” – a declarat Asociația Forța Fermierilor, informează TRIBUNA.

Potrivit Asociației, în PMAN au ieșit în mare parte aceiași agricultori, care au protestat și în 2020.

„Declarațiile unor deputați și activiști civici în adresa lor au fost aberante și jignitoare. Acest lucru este cu atât mai mult regretabil, întrucât trei ani în urmă, în altă conjunctură politică, aceiași oameni strigau bravo fermierilor protestatari și erau de acord că cuțitul le-a ajuns la os. Păcat că o parte din societate așa și nu a înțeles sau se preface că nu înțelege că agricultorii micro, mici și mijlocii se luptă acum pentru supraviețuire și pentru salvarea satelor, iar dispariția acestei categorii de producători agricoli ar însemna transformarea țării în moșia a 3-4 holdinguri transnaționali, care nu au interes în dezvoltarea zonelor rurale ale Republicii Moldova” – se mai spune în declarație.

Totodată, fermierii au spus că protestele nu pot fi sistate, ci doar suspendate, „întrucât deja s-au început lucrările de recoltare a culturilor de primă grupă”.

„În cadrul discuțiilor de ieri organizația noastră a înaintat Guvernului 3 revendicări, care urmează să fie îndeplinite până pe 1 august și anume:

1. Identificare resurselor financiare pentru alocarea compensațiilor fermierilor micro, mici și mijlocii în valoarea de 3000 lei per hectar de culturile de primă grupă. Calcule noastre arată că alocarea suplimentară a 400 mln lei ar fi suficientă, iar din discuția de ieri noi am realizat că UE ulterior totuși va aloca resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor Guvernului.

2. Aducerea motorinei din România și distribuirea acestei agricultorilor micro, mici și mijlocii, care au suferit în urma secetei 2022;

3. Introducerea, prin decizia CSE, a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților și comisioanelor pentru restructurarea creditelor și împrumuturilor, precum și la executarea silită a obligațiunilor și pornirea proceselor de insolvență față de agricultori micro, mici și mijlocii, la care ponderea cerealelor și oleaginoaselor în structura producerii este cel puțin 90 procente. Moratoriu ar trebui să fie aplicat pentru toți creditorii ale fermierilor” – a mai comunicat Asociația.

Forța Fermierilor a conchis că, dacă revendicările nu vor fi realizate în termenul stabilit, imediat după finalizarea secerișului la primă grupă, agricultorii vor relua protestele, care cu siguranța vor fi de amploare mai mare.