Proiectul Partidului Nostru: primăriile ar putea fi scutite de taxe vamale, TVA și accize pentru bunurile donate

04/02/2026 -12:32
Imagine

Proiectul de lege elaborat de Fracțiunea Partidului Nostru, care prevede scutirea primăriilor de taxe vamale, TVA și accize pentru bunurile și utilajele donate, a fost susținut astăzi în mai multe comisii parlamentare. Inițiativa a fost prezentată în comisii de vicepreședinta fracțiunii, Elena Grițco, iar proiectul urmează să fie propus pentru examinare în prima lectură la ședința plenară a Parlamentului.

Potrivit autorilor, membrii Comisiei pentru mediu, climă și tranziție verde, precum și ai Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice au votat unanim în favoarea proiectului. Scopul inițiativei este reducerea birocrației și a costurilor pentru bunurile primite cu titlu gratuit, astfel încât autoritățile locale să poată accepta mai ușor donații precum autospeciale, utilaje și echipamente necesare serviciilor publice.

În prezent, primăriile se confruntă cu cheltuieli considerabile și proceduri administrative complicate atunci când primesc donații, deoarece acestea sunt supuse taxelor vamale, TVA-ului și accizelor. Autorii proiectului susțin că, pentru multe primării — în special din mediul rural — aceste costuri fac imposibilă acceptarea donațiilor, chiar și atunci când ele sunt esențiale pentru comunitate.