Actele privind declararea profesorilor turci, expulzați din Republica Moldova în 2018, au fost reexaminate. Drept urmare, Biroul Migrație și Azil anunță că persoanele vizate pot intra în țara noastră și se pot afla pe teritoriul ei.
Hotărârea de anulare a interdicțiilor aplicate lor vine ca urmare a Hotărârii CtEDO. De asemenea, a fost revocată și decizia de a declara profesorii drept persoane indezirabile.
„În urma reexaminării actelor, coroborând circumstanțele de fapt și de drept, deciziile de declarare a străinilor ca persoane indezirabile, emise în privința cetățenilor Republicii Turcia, au fost anulate. Respectiv, străinii menționați, au dreptul de a intra și de a se afla pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Legii 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova”, informează Biroul Migrație și Azil.