Procurorii anunță că au reușit să-l escorteze luni, 12 iunie, la Procuratura Anticorupție (PA), pe avocatul lui Ruslan Popov, Igor Hlopețchi, care s-ar fi baricadat în biroul unui coleg avocat din sectorul Botanica al capitalei și refuza să discute cu organele de drept, scrie realitatea.md.
„La data de 12 iunie 2023, în jurul orei 18:00, învinuitul a fost escortat la Procuratura Anticorupție de către colaboratorii de poliție și CNA, acestuia i-a fost înaintată acuzarea, a fost audiat pe marginea învinuirii și, la moment, sunt efectuate, în continuare acțiuni procesuale în vederea finisării urmăririi penale și expedierii cauzei în instanța de judecată”, anunță PA, într-un comunicat de presă.
Ieri, procurorii anunțau că pe numele avocatului a fost dispusă aducerea silită de 12 ori pentru înaintarea acuzării.
Amintim că numele lui Hlopețchi apare într-o cauză pornită pe calomnie. Mai exact, avocatul este învinuit că ar fi invocat în instanța de judecată niște informații care n-ar corespunde adevărului și ar fi răspândit niște informații false despre o condamnare a unei persoane.