Procurorul Ion Crișciuc, din cadrul Procuraturii Bălți, Oficiul Glodeni, a fost eliberat din funcție în urma unei decizii a Colegiului de Disciplină și Etică al Consiliului Superior al Procurorilor, aprobată la finele săptămânii trecute. Cazul a fost examinat după apariția, la începutul anului, a unor informații potrivit cărora acesta ar fi fost oprit în trafic pe 13 ianuarie 2026, fiind suspectat că ar fi condus în stare de ebrietate.
Potrivit materialelor analizate de Colegiu, procurorul ar fi refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și prelevarea probelor biologice. Incidentul a fost documentat de poliție și mediatizat de presă. Colegiul a precizat că a analizat situația strict sub aspect disciplinar și deontologic, fără a se pronunța asupra eventualei răspunderi penale, care ține de competența altor organe abilitate.
În urma examinării probelor, membrii Colegiului au constatat că, prin comportamentul său, procurorul a încălcat obligațiile de conduită ireproșabilă și principiile de etică profesională. A fost reținută abaterea disciplinară prevăzută de art. 38 lit. f) din Legea cu privire la Procuratură – „atitudine nedemnă și manifestări care aduc atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului Procuraturii”. Sancțiunea aplicată este cea mai severă prevăzută de lege în astfel de cazuri: eliberarea din funcția de procuror.
Hotărârea poate fi contestată la Consiliul Superior al Procurorilor în termen de 15 zile lucrătoare de la pronunțare. Totodată, se menționează că, a doua zi după incident, Ion Crișciuc ar fi depus cerere de demisie, iar poliția a inițiat o cauză penală pe numele său.