Organele de urmărire penală ale Poliției din Chișinău și Hâncești au inițiat procese penale după decesul soției unuia dintre vicepreședinții raionului Hâncești, care ar fi comis un act de suicid, aruncându-se de la înălțime în sectorul Râșcani al capitalei. Procuratura Generală precizează că urmează să fie efectuate mai multe acțiuni procesuale, iar după acumularea probatoriului necesar va fi luată o decizie în privința cazului.
Femeia, în vârstă de 38 de ani, educatoare de profesie, a fost găsită moartă la începutul săptămânii trecute, lângă un bloc din sectorul Râșcani al Chișinăului. Potrivit investigațiilor preliminare, aceasta ar fi sărit de la înălțime. Ea nu a lăsat un bilet de adio, iar medicul legist nu a depistat semne de violență.
În contextul reacțiilor apărute pe rețelele de socializare, potrivit cărora femeia ar fi fost agresată de soțul său, Dumitru Vartic, vicepreședinte al raionului Hâncești, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, în ultimii cinci ani, nu au existat plângeri sau sesizări privind acte de violență în această familie. Totuși, anchetatorii examinează circumstanțele care au determinat femeia, mamă a doi copii, să recurgă la acest gest.
Mai multe asociații care apără drepturile femeilor s-au autosesizat și au cerut autorităților o anchetă amplă, inclusiv asupra modului de intervenție al instituțiilor responsabile. Președinta raionului Hâncești, Nicoletta Moroșanu, i-a cerut demisia lui Dumitru Vartic, iar vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a solicitat excluderea acestuia din Partidul Acțiune și Solidaritate, subliniind că instituțiile statului trebuie să elucideze toate detaliile și să tragă la răspundere persoanele responsabile.
Dumitru Vartic nu a răspuns la telefon pentru comentarii, iar postarea sa de pe Facebook despre pierderea soției ar fi fost ștearsă la scurt timp. Între timp, activiștii pentru drepturile femeilor au organizat la Hâncești o manifestație în memoria victimei. Directoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, Veronica Teleucă, a declarat că tentativele sau cauzele de suicid ale femeilor-victime ale violenței sunt consecințe directe ale agresiunilor îndelungate și reflectă eșecuri ale statului în protejarea acestora. ONG-urile au solicitat, de asemenea, informații despre modul în care instituțiile au intervenit pentru a preveni tragedia.